parallax background
 
Misiunea noastră

Deservirea comunităţii prin facilitarea şi susţinerea funcţionării neîntrerupte a Bisericii Buna Vestire, hrănind spiritul generozităţii cu care această Biserică a fost înzestrată, respectându-i valorile perene.

Biserica Buna Vestire se remarcă prin frumuseţea, arhitectura, semnificaţia sa istorică, fiind declarată monument istoric al capitalei României. Este situată în incinta Ambasadei Greciei din Bucureşti, probabil cea mai frumoasă clădire a unei ambasade greceşti de oriunde din lume.

Asociaţia Prietenilor Bisericii Greceşti din Bucureşti (FHC)

Asociaţia FHC a fost înfiinţată pentru a sprijini funcţionarea de zi cu zi a bisericii, precum şi pentru a ajută la conservarea pe termen lung a Bisericii Greco-Ortodoxe Buna Vestire. O frumoasă şi unică Biserica Ortodoxă Greacă, un monument istoric recunoscut de autorităţile municipal ale capitalei, ca şi de Ministerul român al Culturii. Este un spaţiu central al comunităţii spirituale şi de adunare a diasporei greceşti în fiecare duminică.
Biserica combină armonios două tradiţii arhitecturale: la exterior, templul ionian; la interior, bazilica bizantină.

FHC este o organizaţie non-profit şi non-politică înregistrată în Bucureşti, România. Scopul său este de a suporta costurile de funcţionare a slujbei bisericeşti, asigurarea păstrării bunei funcţionari generală a clădirii şi a terenului bisericii, ca monument istoric. Totodată, ne dorim să îi extindem implicarea în comunitatea pe care o deserveşte.
Finanţarea acestui proiect se datorează contribuţiilor membrilor, prin donaţii, dotări şi alte forme de strângere de fonduri. Toţi demnitarii şi voluntarii contribuie cu timp şi îşi pun la dispoziţie resursele, atunci când este posibil.
Transparenţa este o valoare fundamentală, pe care am încorporat-o în obiectivele, strategia şi planurile noastre şi în managementul financiar. Pentru a afla mai multe despre actul constitutiv, statutul, obiectivele pe termen scurt şi administrarea capitalului de încredere, vă invităm să parcurgeţi această secţiune.
Scopul

Finanţarea

Transparenţa